Follow by Email

miercuri, 9 februarie 2011

Camera din față

            Snobizmul este uneori mult prea greu de ocolit. Uneori, deși nu-ți dai seama, snobii sunt peste tot. De pildă, într-o familie ce pare normală.
Luând exemplul de mai sus, să ne imaginăm cum arată casele în care cei mai mulți locuiesc: o baie, o bucătărie, o cameră de zi, două dormitoare și o cameră din față(!). Atunci când intri într-o asemenea casă, totul poate că ți se pare normal, dar, doar pentru că nu vezi faimoasa cameră ce dă în stradă, care are meru obloanele trase.
 Dacă, din greşeală, în căutarea băii dai de „ camera din față” , vei simți că ai trecut într-o lume ce a fost în vogă acum 30 sau mai bine de ani. O să te găsești într-o încăpere la fel de rece ca o morgă, unde temperatura scade frecvent sub 0 grade Celsius. Mirosul dominant este de închis, combinat letal cu naftalină.
Acei patru pereți sunt de obicei ascunși în spatele unui dulap, a unei biblioteci si a unui recamier așezat față-n față cu o comodă pe care nu se află niciun televizor, sau, în cazuri extreme, unul de pe vremea lui Stan Pățitul.
Deși cu lustră și calorifer, camera este neîncălzită si neiluminată electric. În dulap, de obicei se află haina de blană de nurcă cu care se lăuda străbunica la 29 de ani, zestrea bunicii de când s-a măritat și tot ceea ce mama primește de ziua ei și îi e milă să arunce, că vorba aceea, le are de la cea mai bună prietenă. Lângă, se află o bibliotecă de-o șchioapă, cu cărți pe care le-a citit toată familia, încă din 1800.
      Patul pare extrem de neprimitor, făcut parcă mereu la milimetru. Pe el se odihnesc vechile animale de pluș scârboase de când era mama mică. În fața patului se află o comodă, și lângă o  mică (daca ai noroc) vitrină, plină de bibelouri din porțelan chinezesc de nu știu ce soi.
 Pereții sunt și ei acoperiți de portrete de familie în alb-negru. Peste pardoseală se află un covor turcesc din lână naturală de oaie, pe care șade o masă din lemn masiv, pe care zace aruncat un mileu, la fel ca pe fiecare colț de lemn din acea cameră a timpului pierdut.
Apoi, te întorci pe călcâie dându-ți seama că tocmai ai intrat într-un muzeu-personal, în care îți e frică să înaintezi. Când te îndepărtezi ușor de acea ușă, îți dai seama că ai mai fost acolo cu altă ocazie... un mort, o nuntă, un botez sau o petrecere de pensionare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu