sâmbătă, 19 martie 2011

Între Hopa și Mitică

           Când stai într-un cartier-suburbie micuț ca mine, e greu să nu observi micile schimbări ce se petrec în jurul tău. De curând, spun de curând si mă refer la câteva ore-n urmă, am fost până la magazin, cel mai fain magazin din suburbea Tohanu-Vechi. Până la magazin, n-am văzut mai nimic ieșit din tipare: aceleași gropi, aceeasi rromi înjurând de mama focului (va rog, cititorilor, dacă vă simțiți ofuscați să-mi scuzați tenta rasistă), același gunoi pe stradă, un șobolan mort pe trotuar... Deci, nimic ieșit din comun.
             Pentru a ajunge la acel magazin, trebuie să ieși în strada principală, si pentru asta există 2 căi: ori o iei pe strada principală, ieșind de pe strada mea pe o străduță lătularnică imediat apropiată, ori ții cursul caselor vecine până vezi următoarea străduță ( sau hudiță) care să te scoată direct in str. Mare (dn 73A, sau strada principală), la câțiva metri de magazin. ( Îmi cer scuze dacă ceea ce am spus nu are sens pentru unii dintre voi) Eu am ales a doua variantă, de altfel mai scurtă. Când să iies în str. Mare, văd în stația de autobuz un om tuciuriu la fata, îmbrăcat ca un muncitor de la drumuri si poduri, cu o vestă refectorizantă de un portocaliu intens.
              Primul meu gând a fost... de fapt n-a fost nici unul. Apoi, gândul mi-a zburat ușor către  ghereta cu bilete la Super-Bingo din gara pe care o vizitez eu atât de des. Apoi m-am gândit că este imposibil: „Cum adică, Super Bingo în TOHAN...”Apoi  mi-am dat seama că, acel om tare murdat, ce stătea lângă o umbrelă ce odată a fost portocalie, chiar era reprezentant pentru acel popular show T.V.
             „OK, este Super-Bingo la noi, dar cine Sfânta Buburuză sa ia lozuri?!?!”.. Dar chiar in acel moment, o mașină a oprit în fața „tejghelei” și a cumpărat un bilet spre așa zisa fericire! Doar atunci mi-am dat eu seama: toate doamnele în vârstă (babele cu pensie sub 1000 lei) și domnii respectabili trecuți de 60 și ceva de ani, toți țăranii creduli, toți oamenii naivi din acest orășel cumpară bilete la  SUPER BINGO METROPOLIS cu o speranță oarbă în îmbogațire.
           Când, într-un sfârșit am putut pleca, oripilată de acele revelații, am călcat într-o groapă cat toate zilele... Și, în drepul Bisericii, aruncându-mi ochii spre Iisus care stă răstignit pentru noi muritorii pe crucea de pe clopotniță, am observat că în jurul său avea luminile de Crăciun aprinse. Acum, chiar că nu mai înțeleg nimic.



Dar asta-i doar părerea mea!

duminică, 13 martie 2011

Când mi se face greață...

           De când în lume este din ce în ce mai multă ură, oamenii au început să creadă că, dacă au bun simț sunt neapărat și mai buni. Acest fapt îi determină sa fie tot mai politicoși, uneori mult prea. Pentru a vă da seama despre ce vorbesc, vă voi da un indiciu: politețuri și insistențe exagerate!
           Pentru a nu încurca pe nimeni, am să iau fiecare lucru pus în discuție pe rând: politețea și insistența. Ele, deşi nu par, sunt strâns legate între ele...
          1. POLITEȚEA (POLITÉȚE ~i f. 1) Comportament politicos; atitudine amabilă; amabilitate. 2) Vorbă sau gest care exprimă un astfel de comportament (de obicei exagerat). [G.-D. politeții; Pl. și politețuri] /<fr. politesse ) Să începem așa: discuție ca-ntre fete, pe care mulți băieți poate nu o-nțeleg:

-Alice...
-Spune Lily.
- Pot să te rog ceva?
-Depinde ce..
- Poți să-mi împrumuţi și mie ondulatorul?
- Păi... Știi îi trebuie soră-mii...
-Ah.. merci..
-Pentru ce?
-Merci oricum.
Deci... pentru ce mulțumești? Pentru că te-am ajutat cu nimic? Sau pentru ce? Sau mai e o fază cînd politețea depăşeşte limitele: cineva trece pe lângă tine și i se par că te-a atins și începe: „ Te rog frumos să mă ierți, te-am lovit?” Tu te uiți derutat la cel ce îti cere scuze inutile, si îi spui că nu ți-a făcut nimic, el te ia drept nebun și incepe iar: „Te rog eu să mă scuzi” Frate... nu m-ai atins mai deloc, doar ai trecut puțin prea aproape de mine, sau m-ai atins o miime de secundă. Mai nou, dacă nu spui iartă-mă de 10 ori nu ești politicos.
           2. INSISTENȚA (INSISTÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care insistă; neclintit în hotărâri, atitudini, acțiuni; stăruitor; perseverent; tenace. 2) (despre manifestările oamenilor) Care vădește statornicie și fermitate; stăruitor; perseverent; tenace. /<fr. insistant, lat. insistente ) asta derivă din politețe. Atunci când cineva îți oferă ceva, tu refuzi, iar apoi cel ce oferă începe: „ Dar te rog, insist, e plăcerea mea... bla bla bla...” Oare nu-și da nimeni seama că acest lucru enervează la culme? De unde atâta insistență? Pot să bag mâna-n foc că jumătate din cei ce insistă de roagă sa nu accepți. Si nici lor nu le place când cineva face așa. Concluzia: cu cât cineva insistă mai mult, cu atât mai mult ei nu vor vrea să-ți dea.
          De unde atâta politețe? Păi eu cred așa: oamenii, ca să-și ascundă adevărata natură, adoptă diferite comportamente, pe care cred că dacă le hiperbolizează sunt mai tari. Dar, totuși ce se întâmplă cu cei ce sunt doar politicoși?
  

          Dar asta e din nou doar părerea mea...

joi, 3 martie 2011

Eugenia...

           Astăzi mi-am cumpărat, cu ultimii 30 de bani pe care i-am avut în buzunar o eugenia. Când spun o ”eugenie„ mă refer la dulciurile alea comuniste, ce sunt formate din doi biscuiți lunguieți tari ca piatra și o crema grețoasă, infimă cantitativ.
          Mă opresc puţin pentru a menţiona cele ce urmează. Acum, că spun ”comunistă„ nu mă refer la faptul că datează de atunci, căci ochii mei n-au văzut regimul ceaușist, ci mă refer la calitatea produsului, pe care am auzit, din povesti și legende că o aveau și alimentele atunci.
          Să revenim la oile noastre. Există în ultimul timp o sumedenie de dulciuri de diferite fome, firme, calități și gusturi. Eugenii sunt acum de diferite densități, ce ți se topesc în gură, mână, peste tot pe unde vrei. Toate-ți dau o senzație minunată, până la feerică, atunci când le mănânci. Și, cu cât iei mai mult din ele, cu atât mai mult vrei.
           Dar, cu această eugenie a fost altfel. Mi-am luat-o de la chioșcul din gară. Printre toate dulciurile „moderne” de acolo doar eugenia ARO mi-a făcut cu ochiul: în acelaș ambalaj, la acelaș pteț ca acum 10 ani. Cum cei 30 de bani din buzunar trăgeau greu spre pământ, și cum acea bunătate ma atragea, m-am hotărât sa mi-o cumpăr. A FOST UN DELICIU!
           Am desfăcut-o ”tradițional„, rasucind cele două bucățele de Rai. Apoi, am scos prima bucată și, încercând sa mușc din ea mi-am rupt cam trei dinți și mi-am accidentat mortal gingiile.. Dupa aceea, am „ dezbrăcat” și a doua eugenie. Am încercat să ling creme, dar până la urmă a trebuit să o rad cu cioturile de dinți ce-mi mai rămăseseră. Apoi, cu satisfacția copilăriei am mâncat si biscuitele, sau ceea ce se vroia a fi biscuit!
           Deși va trebui să fac o vizită la medicul stomatolog cât mai urgent, mi-am satisfăcut placerea copilăriei. Printre lacrimi (de durere) mi-am amintit pe urmă de  satisfacțiile pe care mi le dădeau gumele Stress, sucurile Trompi, caramelele Cipi și înghețata de la ProdLacta ( a se menționa că ele aveau prețutile, în ordine: 1000 lei guma, 10000 lei sucul, 500 lei caramelele si 5000 lei înghețata). Acum, copii nu se mai bucură de o eugenie și nici de excursia anuală la Grădina Zoologică Brașov și McDonald`s. Ei vor doar Cola, Lay`s și excursii în Grecia sau Spania.
       

          Acum, cititorule, te vei întreba: De ce mi-am luat un asemenea jeg de eugenie... Răspunsul îl poți găsi și singur!